Blog Laura Ciuhu

Desigur, sunt responsabila pentru bunul mers al afacerii mele, iar de abilitatile, interesul si efortul pe care le investesc in ea depinde cum si cat se va dezvolta.
Dar daca, pana acum, factorii interni erau cei care influentau negativ mersul afacerilor romanesti iata ca factorii externi tind sa-i eclipseze, trecand in prim-plan; si astfel, la conjunctura interna total neprietenoasa cu afacerile noastre, acestia par sa adauge una internationala chiar mai amenintatoare. Exact in momentul in care ne uitam in urma cu usurarea resimtita de faptul ca am trecut prin furtuna devastatoare a crizei economice, focarul mocnit al unui nou razboi rece pare a se fi reactivat, conducandu-ne cu gandul chiar inspre unul fierbinte.
Si daca, in criza economica, fiecare stat are o oarecare autonomie in managerierea efectelor resimtite in propria economie nationala – ceea ce s-a si intamplat, fiecare guvern luandu-si propriile masuri – in criza politica actuala, Romania este prinsa in clestele conjuncturii geo-politice. Spre deosebire de libertatea de actiune economica favorizata de stadiul tot mai accentuat al satului global, o tara nu se poate muta pe harta dupa cum si-ar dori locuitorii sau conducatorii ei; nu se poate deplasa intr-o zona mai putin agresiva, pentru a se feri din calea impactului iminent, cum se intampla cu economiile nationale care – exploatand oportunitati de moment – se pot revigora prin relocarea companiilor componente in diverse
puncte de pe Glob.
Pentru cei care mai aveau vreo indoiala ca economicul depinde de politic, rezolvarea situatiei actuale a Romaniei in regiune ar putea constitui o lectie de management politic cu repercusiuni directe, profunde si poate chiar de durata in evolutia economica a tarii.
Dar, ce putem face noi, oamenii de afaceri?!
La prima vedere, mai nimic; nimic alt - ceva decat sa asteptam. Si totusi, nu acum – cand calmul unei economii relativ stabile s-a dus – apar si oportunitati pentru un intreprinzator? O astfel de abordare s-ar putea baza mai mult pe trecut ori prezent si mai putin pe previziuni legate de o evolutie viitoare, care ar putea fi combatute drept hazardate.
Mai intai, ultimul sfert de secol a insemnat o orientare nu doar brusca, dar si totala a Romaniei inspre Vest; si cand spun aceasta trebuie sa ne imaginam pe cineva executand o pirueta de 180 de grade, care l-a adus cu fata catre Vest si spatele catre Est.
Dar Vestul?!... ce a facut Vestul? Pai, cam ce se vede abia acum, cand ar trebui sa reactioneze la agresiunea Rusiei: a sarit sa ocupe locul gol lasat de abandonarea relatiilor economice ale Romaniei in Est; si a reusit! Ba, chiar atat de bine incat si-au dat seama ca sunt cam legati de maini si de picioare, dupa cum remarca malitios un cotidian londonez important, patronat de un magnat Rus!? Si asta pentru ca – la schimb – capitalul rusesc a ocupat Vestul.
Nu stim ce se va intampla, pana cand Vestul isi va face socotelile si va decide cum sa faca sa piarda cat mai putin, dupa ce companiile sale s-au insurubat pentru a ne lua si noua locul in relatiile pe care le-am abandonat cu voiosie capitalista; se vorbeste despre o contra-ofensiva economica din Vest care sa previna o ofensiva militara ruseasca presupusa de un eventual razboi fierbinte si care a fost precedata deja de cea „semi-oficiala” a gazului. Curajul manifestat de Putin, dupa parerea unora, sau inconstienta lui, in ochii altora, are la baza un fenomen declansat pe vremea Razboiului Rece, dar accelerat dupa caderea Cortinei de Fier: diseminarea si penetrarea insidioasa a capitalului rusesc in toate colturile lumii, din America pana in Africa, din India pana in Australia. Nu intamplator, intr-o discutie telefonica intre doi ambasadori rusi, acestia faceau haz de amenintarile Londrei la adresa Moscovei, replicand: Pai, noi am ocupat deja Londra!
Oare s-ar mai gasi oportunitati si pentru noi, intreprinzatorii romani, in cazul in care am incerca sa ne reorientam?!... deocamdata, chiar si cu antemergatori ucraineni, moldoveni, kazahi, arabi sau chiar europeni, rusii patrund tot mai mult si in Romania. Ei bine, cineva ar putea crede ca nu este mare deosebire, caci, oricum, Romania a fost deja ocupata de multinationalele vestice.

Articol publicat in Business Woman Magazine - octombrie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Accesarea fondurilor europene reprezinta, astazi, o problema vitala, atat pentru dezvoltarea Romaniei, cat si pentru fiecare antreprenor activ. Dificultatile in rezolvarea demersurilor necesare reprezinta insa, pentru multi, un obstacol major. De-acum exista o solutie, EMAS Business Consulting - European Money Access Solutions -, prima companie din Romania care ofera consultanta pentru accesarea de fonduri nerambursabile direct de la Bruxelles.
Orizont 2020 (peste 80 miliarde euro), COSME (2,3 miliarde euro), 3rd Health Program (450.000.000 euro), Erasmus+, European Consumer Program reprezinta doar cateva instrumente de finantare, care acopera o gama foarte larga de activitati eligibile din foarte multe domenii, din pacate inca necunoscute beneficiarilor din Romania.
Ideea proiectului EMAS Business Consulting apartine celor doi fondatori, Laura Ciuhu si Petru Luhan, si are la baza nevoia firmelor, asociatiilor, autoritatilor din Romania de a gasi solutii de accesare a banilor europeni (European Money Access Solutions).
Petru Luhan, fost europarlamentar, isi propune prin acest proiect sa continue ceea ce a inceput la Bruxelles in 2007: atragerea a cat mai multor fonduri europene in Romania, iar Laura Ciuhu, antreprenor de succes, isi propune sa evite reticienta companiilor romanesti de a lucra cu autoritatile din Romania implicate in gestionarea banilor europeni, prin constientizarea de catre acestea a faptului ca pot accesa fonduri nerambursabile direct de la Bruxelles.
Activitatea principala a companiei este de a gasi solutii de finantare nerambursabila pentru clientii sai si, totodata, de a genera proiecte finantate cu fonduri nerambursabile.
De astazi, orice antreprenor, ONG, PFA, institutie publica ce detine o idee constructiva nu trebuie sa se mai gandeasca la:
•    identificarea liniilor de finantare specifice aplicantului,
•    analiza de eligibilitate,
•    definirea obiectivelor pliate pe liniile de finantare specifice,
•    identificarea partenerilor (de regula, cel putin doi parteneri din tari diferite),
•    scrierea proiectului,
•    elaborarea si depunerea dosarului de finantare,
•    iar apoi sustinerea dosarului de finantare prin relationare directa cu institutiile de la Bruxelles
•    elaborarea documentatiei necesare pentru semnarea contractului de finantare

In faza de implementare, consultanta si asistenta in managementul proiectului, consultanta si asistenta in asigurarea elementelor logistice necesare implementarii, asigurarea relatiei dintre beneficiar si autoritatile implicate in procesul de implementare a proiectului, asistenta in evaluarea indicatorilor proiectului, asistenta in dezvoltarea rapoartelor de evaluare, consultanta si asistenta tehnica in elaborarea cererilor de rambursare pot fi preluate, de asemenea, de EMAS Business Consulting.
Noua companie, EMAS Business Consulting - European Money Access Solutions -, care ofera atat solutiile de accesare a fondurilor europene, cat si suportul necesar pentru implementarea proiectelor finantate prin fonduri europene indeamna pe toti cei dornici de dezvoltare sa defineasca ideea sau necesitatea de investitie fara a se gandi la componenta financiara (cofinantare, cash-flow, imprumuturi etc.)
Initiativa reprezinta inceputul succesului!


www.emasconsulting.com




Miercuri, 23 Iulie 2014 08:11

Exista AFACERI dupa CRIZA?...

Cam asa as putea parafraza deja cunoscuta sintagma exista viata dupa moarte?, care exprima nevoia dintotdeauna a fiintelor umane de a gasi o speranta in fata infricosatoarei morti.
Despre moarte auzim de cand ne nastem, citim apoi despre ea, o vedem in filme, la TV si oriunde in jurul nostru; este ceva care ne invaluie, se intampla in paralel cu viata, ea, moartea, fiind chiar – dupa unii – parte a vietii, respectiv ultimul ei act. Dar ajungem sa constientizam cat suntem de vulnerabili doar atunci cand moartea loveste in interiorul universului nostru; abia atunci intram in panica, ne cuprinde sentimentul de anxietate si – cand nu gasim rapid solutii la pericolul detectat ce se apropie in galop –, incepe sa ne cuprinda disperarea.
In calitate de antreprenori, nu ati trecut prin stari asemanatoare in ultimii ani, anii marcati de criza? Eu, da. Nu mi-am propus sa fac o analiza psiho-filozofica si nici nu ma aventurez in psihanaliza cu intentia de a-mi exprima pesimismul; dimpotriva, este o simpla reflectare asupra starii de lucruri din mediul de afaceri si – desi cuprinde si regrete, daca nu chiar si un anumit repros – vine sa-mi intareasca determinarea cu care m-am aruncat in vartejul antreprenorial, in ciuda varstei si a lipsei de experienta de la acea data.
Totusi, chiar si asa, eram avertizata cu privire la volatilitatea afacerilor; o statistica din SUA facea cunoscuta o cifra oarecum infricosatoare: la fiecare 60 de secunde o afacere se inchidea! Daca te opreai din citit la acea prima cifra, nu cred ca te mai apucai vreodata de afaceri!?... noroc ca urma o cifra mai incurajatoare, datatoare de speranta: la fiecare 59 de secunde o alta afacere se deschidea. Adica cele 2 cifre aratau cum piata afacerilor se misca, totusi, in sens pozitiv; mai precis, crestea, chiar daca in ritm de melc. Iar aceasta in ciuda faptului ca prima cifra crea impresia coplesitoare a unei prabusiri continue, imaginea unui numar impresionant de esecuri alaturate intr-un lant nesfarsit remorcat de un vector negativ. Si astfel, chiar daca specialistii constatau cu acea ocazie ca dezvoltarea mediului de afaceri, deci si a economiei, era minima, ei continuau sa spere in timpuri mai bune; si asta pentru ca acele date veneau dupa o perioada in care cifrele fusesera mai intai inversate, iar mai apoi egale, pentru o alta bucata de timp; cu alte cuvinte, dezvoltarea stagnase, dupa o perioada de recesiune. Traim, deci, vechea teorie a dezvoltarii ciclice a economiei, inca valabila, dar pe care modernizarea ne obliga sa o upgradam prin includerea in noile calcule a factorilor aparuti in procesul globalizarii; deoarece, ne place sau nu, aceste efecte adverse/secundare ne sunt livrate odata cu reteta modernismului, fiind incluse in pret.
Daca ar fi sa ma conduc dupa propria perceptie a perioadei post-criza actuale, probabil ca ar trebui sa fiu destul de pesimista in ce priveste viitorul propriilor mele afaceri. Totusi, nu pot sa nu tin cont de contextul general, atat intern cat si international in care suntem obligati sa operam; iar la aceasta as adauga unele cifre incurajatoare din ultima vreme. Pe de alta parte, doza de optimism este intretinuta si de faptul ca, uitandu-ma in istorie, mi-am dat seama ca ceea ce s-a petrecut in Romania Uniunii Europene la inceput de secol XXI nu este cu nimic diferit de alte episoade din economia mondiala, de aiurea si de oricand; poate doar obscuritatea originilor si rapiditatea propagarii acestei crize, influentate de tehnologia momentului si structura globalizata a relatiilor economice, sa difere.
Dar, ca la orice moneda cu fata si revers, exista si partea buna a intamplarii; aceiasi factori care au influentat in sens negativ actioneaza si in sens invers, de restaurare a vechiului echilibru.
Asa cum spuneam, din experientele negative rezulta multe lucruri de invatat pentru a acoperi acele goluri care au perturbat bunul mers al vietii, in general, dar si pe cel al afacerilor, in special; caci, evident, acesta-i motorul evolutiei. Istoria a dovedit ca, dupa fiecare astfel de incercare dureroasa si paguboasa, afacerile s-au inmultit cu si mai mare viteza, gradul lor de sofisticare a crescut, in timp ce alti oameni obisnuiti au capatat mai mult curaj si au devenit antreprenori; iar antreprenorii care au reusit sa traverseze aceste perioade si-au descoperit cu surpriza noi valente si s-au avantat mai abitir in valtoarea afacerilor.
Deci, pentru noi, cei care am reusit sa traversam furtuna crizei, cred ca ar putea fi valabila zicerea atribuita lui Nietzsche: Ce nu ma omoara ma intareste.

Articol publicat in Business Woman Magazine - iulie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Exista persoane care confunda gandirea pozitiva cu o simpla negare a realitatii, cu refuzul de a vedea si a accepta ce li se intampla. Acestea obisnuiesc sa spuna: Cum sa gandesc pozitiv, adica sa fiu optimist?!... cand lucrurile nu merg bine?!
Atitudinea aceasta este creata de o oarecare superficialitate, indusa de tendinta noastra instinctiva de a privi in exterior – in principiu, aruncand vina pe ceva ori cineva –, dar vine si dintr-o oarecare comoditate in a nu aborda situatia introspectiv.
Efectele gandirii pozitive sunt multiple si in planuri diferite, dar unul dintre cele mai vizibile si importante pentru antreprenoriat ar fi ca, celui care ajunge la o astfel de atitudine, stima de sine nu-i mai permite sa se multumeasca cu rezultate sub capacitatea fortelor proprii. El va dori sa-si valorifice la maximum potentialul si va aborda cu perseveranta noi metode, utilizand cele mai diverse cai pentru indeplinirea obiectivelor propuse.
Interesant de observat este faptul ca psihicul uman este construit din contradictii si, in aceasta logica, se explica existenta simultana a increderii in sine si a opusului ei, nemultumirea de sine. Cele doua genereaza, la randul lor, stari emotionale contradictorii: una pozitiva, cealalta negativa; prima reprezinta limita superioara catre care trebuie sa ne orientam in permanenta pentru a inainta in viata; cea de-a doua reprezinta limita inferioara de la care moralul incepe sa ne fie afectat si, drept urmare, actiunile blocate ori chiar mai rau, dirijate pe cai total gresite. In acest cuplu de stari emotionale, cea din urma joaca rolul suprafetei pamantului pe care cade mingea, obligand-o pe aceasta sa se ridice inapoi, in aer. Folosesc aceasta comparatie pentru a explica de ce nemultumirea de sine – chiar daca reprezinta o stare negativa – ne propulseaza, in mod aparent paradoxal, pe orbita actiunii; adica ne tine in priza. Bineinteles, este esential, vital chiar, sa putem mentine aceste doua sentimente in ECHILIBRU; aici intervine managementul sinelui, o componenta importanta a inteligentei emotionale. Acest subiect a fost abordat in ultimii 20 de ani in numeroase studii, in foarte multe tari si din cele mai diverse unghiuri. Toate investigatiile, fara exceptie, au concluzionat ca un nivel ridicat al stimei de sine conduce la performante superioare la toate nivelurile; aceasta are un impact pozitiv nu doar asupra evolutiei individului, dar si asupra dezvoltarii firmei in care acesta lucreaza si, in final, asupra comunitatii. Iar daca vreun antreprenor mai indraznet si mai ambitios in dezvoltarea propriei afaceri va apela la tehnicile viitorului propuse de neuro-stiintele in continua dezvoltare – acelea de imbunatatire a memoriei combinate cu cele pentru stergerea ori implantarea amintirilor – desigur, se poate vorbi de o abordare mai sofisticata a cresterii randamentului firmei.
ATENTIE, insa: stima de sine se construieste pe baza unor realizari concrete, nu ima ginare; deci nu trebuie confundata cu parerea despre un sine potential. De aceea, pentru a nu degenera in infatuare / ingamfare, procesul de formare si dezvoltare a stimei de sine autentice, durabile, trebuie tinut sub control prin priviri aruncate in trecut, pentru evaluarea / cuantificarea realizarilor proprii. De fapt, conform teoriei care afirma ca extremele se atrag pana ajung sa se intalneasca, si infatuarea si lipsa stimei de sine conduc spre acelasi rezultat final: esecul!
Din aceasta distinctie raportata la o firma, putem desprinde 2 niveluri de abordare: atat intreprinzatorul / patronul / seful, cat si lucratorul / angajatul / subordonatul trebuie sa constientizeze importanta autenticitatii stimei de sine. Cel dintai trebuie sa evite pacatul sefilor; adica slabiciunea de a crede linguselile subordonatilor, nefacand distinctie intre acestea si un feedback sincer, corespunzator calitatilor si rezultatelor sale reale. Cel de-al doilea nu trebuie sa interpreteze lipsa de exigenta sau unele slabiciuni ale sefului in a-l critica drept un semn de acceptare sau chiar de apreciere a performantei sale; si pentru unul, si pentru celalalt, autocontrolul cerut de o permanenta auto-exigenta ramane decisiv. Mai mult chiar, nu este suficient ca doar fiecare in parte sa actioneze cu atitudine pozitiva la nivelul sau de competente; este necesar ca o osmoza inter-organizationala sa fiinteze de sus in jos si invers; iar responsabil cu crearea acestui fenomen caracteristic unui mediu profesionist este antreprenorul (conform proverbului tonul face muzica!); acesta trebuie sa stie sa foloseasca ambele laturi (rationala si afectiva) ale mesajului pe care il are de transmis, dupa ce – mai intai – a avut grija sa descifreze laturile respective continute in mesajele receptionate.
Aici se dovedeste imaginatia antreprenorului lider, spre deosebire de cel care se multumeste cu miscarea in rutina a companiei, fara sa aiba viziunea evolutiei si a dezvoltarii afacerii. Pe de alta parte, este absolut imperios ca atitudinea pozitiva din interiorul afacerii sa nu fie afectata de exterior, indiferent de natura factorilor de presiune; ca si in viata sociala, orice afacere lipsita de flexibilitate si adaptabilitate dispare in ciocnirea intre momentele fericite si cele nefericite care ne asalteaza zilnic. Iar daca fericirea este cu mult mai greu de definit, fiind intangibila, dar – mai ales – efemera, nefericirile zilnice care ne transforma viata intr-un calvar pot fi evitate daca tinem minte ca IZVORUL (NE)FERICIRII se afla in (NE)RECUNOASTEREA PROPRIILOR LIMITE!
In concluzie, PROFITUL AFACERII TALE este asigurat de gandirea pozitiva, ca izvor permanent regenerabil al imaginatiei creative si atitudinii proactive.

Articol publicat in Business Woman Magazine - iunie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Miercuri, 21 Mai 2014 12:20

A doua casa, a doua familie

Oare cati dintre noi s-au gandit, in primii ani de munca, sa contabilizeze timpul petrecut la serviciu?
La varsta aceea, lucrul acesta parea un detaliu nesemnificativ, daca nu chiar plictisitor si enervant; dar intelepciunea care vine abia cu anii ne sugereaza ca am mai avea o casa, chiar daca nu se numeste si nu seamana cu locuinta noastra oficiala: locul de munca. Iar aceasta tarzie constatare rezulta tocmai din cateva calcule involuntare prin care ajungem sa contabilizam timpul petrecut la serviciu, comparandu-l cu cel petrecut in afara spatiului de lucru.
Si… ce sa vezi?!... cu fiecare an care trece incepem sa realizam ca – intr-o viata activa – locul de munca rivalizeaza cu locuinta noastra nu doar in ceea ce priveste durata timpului petrecut, dar si in ceea ce priveste intensitatea cu care ne consuma existenta; iar daca mai adaugam si oamenii cu care impartim zi de zi acest loc, am putea spune ca avem chiar si o a doua familie.
Dar cati dintre noi aleg sa adopte o atitudine adecvata acestei realitati si sa faca ceva pentru a se simti cel putin la fel de confortabil la serviciu ca acasa? Din nou, la tinerete suntem impiedicati sa o facem de lipsa de experienta; locul de munca ni se pare o simpla escala in goana noastra prin viata care ni se asterne inainte cu un sir imens de optiuni… de cele mai multe ori, intr-un mod neclar, confuz ori chiar bulversant. In loc sa actionam ACUM si AICI in directia unei constructii confortabile – fie ea si pentru o perioada scurta –, ne focalizam asupra planurilor de viitor; uitandu-ne in zare, NU vedem la un pas in fata noastra. Nu suntem tentati sa extragem prea mult si tot ce-i mai bun din lucrurile care ne inconjoara pentru ca ni se par insignifiante in comparatie cu maretele lucruri la care visam pentru viitor. Drept urmare, nu le apreciem la justa lor valoare; ba chiar ni se pare ca ne impiedica in cursa noastra existentiala. Dar consumul nervos, stresul cauzat de un mediu neimblanzit ne consuma cu mult mai mult decat efortul pe care l-am depune pentru a ne simti cat mai mult ca acasa.
Din pacate (sau din fericire, daca apreciem echilibrul), viata nu poate fi portionata si servita separat, in functie de trairile noastre in diverse imprejurari. Exista un transfer firesc, logic, natural al binelui si raului intre toate ipostazele pe care realitatea ni le impune a le experimenta. Iar intre principalele doua – casa si serviciul – se petrece un fenomen pe care cred ca l-as putea numi – printr-o analogie cu procesele biologice – osmoza sociala. Pentru ca, asa cum in organismul nostru dezechilibrele aparute intr-o celula a circuitului intern dau nastere diverselor boli, la fel si in organismul social in care functionam orice perturbare intr-o celula sociala (la serviciu, de exemplu) se transfera in cea lipita de ea (viata de acasa, in familie); si viceversa.
Stiu ca exista tot felul de teorii despre fiinte rationale, echilibrate si – plecand de la aceste premise – nenumarate teorii si metode elaborate in sensul tratarii disfunctionalitatilor aparute intre cele doua ipostaze la care ne obliga societatea moderna. Exista chiar si sfaturi oferite de catre psihologi despre cum sa le tii separate; de exemplu, cum sa te scuturi de rele la intrarea in casa, sa uiti de toate, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat etc. Dar cei care merg pe aceasta varianta mecanicista, de negare a realitatii uita ca noi, fiintele umane, nu suntem roboti.
Pe de alta parte, de ce am face eforturi suplimentare, incercand sa tinem raul la distanta prin negare, daca ne sta in putinta sa eliminam aceasta corvoada (oricum, ineficace) printr-un efort cu mult mai mic si mai putin dureros: acela de a-l evita in locul in care ne petrecem cel mai mult timp din viata, serviciul.
Este o realitate pe care nu o putem nega si nici ignora: fiinta sociala se deplaseaza prin viata pe doua picioare, familia si profesia. Daca in viata individuala se intampla sa nu acordam atentie unei simple bataturi la un picior, bazandu-ne pe sprijinul celuilalt, in viata sociala, afectarea unuia dintre cele doua organe vitale pentru functionarea noastra in societate se transfera automat si independent de vointa noastra si celuilalt.
Expresia, devenita cliseu, ne incarcam bateriile acasa este doar partial adevarata si foarte relativa. Faptul ca ma ascund cateva ore sau zile in spatele unui paravan – fie el chiar numit familie – reprezinta mai mult o iluzie. Cauza ramane si o iau de la capat, imediat ce ma intorc la serviciu.
Acum, dupa ce cred ca am argumentat suficient de convingator in favoarea necesitatii unui climat agreabil la serviciu, ma veti intreba: Bine, bine, dar cum facem?!
In principiu, trebuie sa incepem cu ceea ce spunem.
Comunicare pe orizontala, dar si pe verticala; concurenta este prezenta si pe orizontala, pentru a te dovedi mai capabil, dar si pe verticala, pentru a castiga aprecierea sefilor.
In ultima instanta este vorba si despre folosirea Inteligentei Emotionale, pe care o poseda fiecare dintre noi.
Desi, din denumirea acceptata in domeniul de specialitate, aceasta calitate ar putea fi confundata cu una nativa (vezi inteligenta), ea este una mai curand dobandita prin cultivare continua; tocmai de aceea tine de fiecare dintre noi in parte cat de mult ne-o dezvoltam, prin autoeducatie si autocontrol – pe scurt, abilitatea de a ne manageria propriile emotii.
Desigur, nu este suficient loc pentru a trata in mod exhaustiv un asemenea subiect complex, dar – tinand cont de importanta sa si de impactul lui extraordinar – m-am gandit ca ar fi util sa va impartasesc unele observatii legate de aceasta calitate personala in articolul editorial urmator.
Pana atunci va urez sa va simtiti la fel de bine si la serviciu ca si acasa, iar colegii vostri de munca sa va faca sa va simtiti ca intr-o a doua familie.

Articol publicat in Business Woman Magazine - mai 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Pagina 7 din 15
Te afli aici: >