Blog Laura Ciuhu

Miercuri, 23 Iulie 2014 08:11

Exista AFACERI dupa CRIZA?...

Cam asa as putea parafraza deja cunoscuta sintagma exista viata dupa moarte?, care exprima nevoia dintotdeauna a fiintelor umane de a gasi o speranta in fata infricosatoarei morti.
Despre moarte auzim de cand ne nastem, citim apoi despre ea, o vedem in filme, la TV si oriunde in jurul nostru; este ceva care ne invaluie, se intampla in paralel cu viata, ea, moartea, fiind chiar – dupa unii – parte a vietii, respectiv ultimul ei act. Dar ajungem sa constientizam cat suntem de vulnerabili doar atunci cand moartea loveste in interiorul universului nostru; abia atunci intram in panica, ne cuprinde sentimentul de anxietate si – cand nu gasim rapid solutii la pericolul detectat ce se apropie in galop –, incepe sa ne cuprinda disperarea.
In calitate de antreprenori, nu ati trecut prin stari asemanatoare in ultimii ani, anii marcati de criza? Eu, da. Nu mi-am propus sa fac o analiza psiho-filozofica si nici nu ma aventurez in psihanaliza cu intentia de a-mi exprima pesimismul; dimpotriva, este o simpla reflectare asupra starii de lucruri din mediul de afaceri si – desi cuprinde si regrete, daca nu chiar si un anumit repros – vine sa-mi intareasca determinarea cu care m-am aruncat in vartejul antreprenorial, in ciuda varstei si a lipsei de experienta de la acea data.
Totusi, chiar si asa, eram avertizata cu privire la volatilitatea afacerilor; o statistica din SUA facea cunoscuta o cifra oarecum infricosatoare: la fiecare 60 de secunde o afacere se inchidea! Daca te opreai din citit la acea prima cifra, nu cred ca te mai apucai vreodata de afaceri!?... noroc ca urma o cifra mai incurajatoare, datatoare de speranta: la fiecare 59 de secunde o alta afacere se deschidea. Adica cele 2 cifre aratau cum piata afacerilor se misca, totusi, in sens pozitiv; mai precis, crestea, chiar daca in ritm de melc. Iar aceasta in ciuda faptului ca prima cifra crea impresia coplesitoare a unei prabusiri continue, imaginea unui numar impresionant de esecuri alaturate intr-un lant nesfarsit remorcat de un vector negativ. Si astfel, chiar daca specialistii constatau cu acea ocazie ca dezvoltarea mediului de afaceri, deci si a economiei, era minima, ei continuau sa spere in timpuri mai bune; si asta pentru ca acele date veneau dupa o perioada in care cifrele fusesera mai intai inversate, iar mai apoi egale, pentru o alta bucata de timp; cu alte cuvinte, dezvoltarea stagnase, dupa o perioada de recesiune. Traim, deci, vechea teorie a dezvoltarii ciclice a economiei, inca valabila, dar pe care modernizarea ne obliga sa o upgradam prin includerea in noile calcule a factorilor aparuti in procesul globalizarii; deoarece, ne place sau nu, aceste efecte adverse/secundare ne sunt livrate odata cu reteta modernismului, fiind incluse in pret.
Daca ar fi sa ma conduc dupa propria perceptie a perioadei post-criza actuale, probabil ca ar trebui sa fiu destul de pesimista in ce priveste viitorul propriilor mele afaceri. Totusi, nu pot sa nu tin cont de contextul general, atat intern cat si international in care suntem obligati sa operam; iar la aceasta as adauga unele cifre incurajatoare din ultima vreme. Pe de alta parte, doza de optimism este intretinuta si de faptul ca, uitandu-ma in istorie, mi-am dat seama ca ceea ce s-a petrecut in Romania Uniunii Europene la inceput de secol XXI nu este cu nimic diferit de alte episoade din economia mondiala, de aiurea si de oricand; poate doar obscuritatea originilor si rapiditatea propagarii acestei crize, influentate de tehnologia momentului si structura globalizata a relatiilor economice, sa difere.
Dar, ca la orice moneda cu fata si revers, exista si partea buna a intamplarii; aceiasi factori care au influentat in sens negativ actioneaza si in sens invers, de restaurare a vechiului echilibru.
Asa cum spuneam, din experientele negative rezulta multe lucruri de invatat pentru a acoperi acele goluri care au perturbat bunul mers al vietii, in general, dar si pe cel al afacerilor, in special; caci, evident, acesta-i motorul evolutiei. Istoria a dovedit ca, dupa fiecare astfel de incercare dureroasa si paguboasa, afacerile s-au inmultit cu si mai mare viteza, gradul lor de sofisticare a crescut, in timp ce alti oameni obisnuiti au capatat mai mult curaj si au devenit antreprenori; iar antreprenorii care au reusit sa traverseze aceste perioade si-au descoperit cu surpriza noi valente si s-au avantat mai abitir in valtoarea afacerilor.
Deci, pentru noi, cei care am reusit sa traversam furtuna crizei, cred ca ar putea fi valabila zicerea atribuita lui Nietzsche: Ce nu ma omoara ma intareste.

Articol publicat in Business Woman Magazine - iulie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Exista persoane care confunda gandirea pozitiva cu o simpla negare a realitatii, cu refuzul de a vedea si a accepta ce li se intampla. Acestea obisnuiesc sa spuna: Cum sa gandesc pozitiv, adica sa fiu optimist?!... cand lucrurile nu merg bine?!
Atitudinea aceasta este creata de o oarecare superficialitate, indusa de tendinta noastra instinctiva de a privi in exterior – in principiu, aruncand vina pe ceva ori cineva –, dar vine si dintr-o oarecare comoditate in a nu aborda situatia introspectiv.
Efectele gandirii pozitive sunt multiple si in planuri diferite, dar unul dintre cele mai vizibile si importante pentru antreprenoriat ar fi ca, celui care ajunge la o astfel de atitudine, stima de sine nu-i mai permite sa se multumeasca cu rezultate sub capacitatea fortelor proprii. El va dori sa-si valorifice la maximum potentialul si va aborda cu perseveranta noi metode, utilizand cele mai diverse cai pentru indeplinirea obiectivelor propuse.
Interesant de observat este faptul ca psihicul uman este construit din contradictii si, in aceasta logica, se explica existenta simultana a increderii in sine si a opusului ei, nemultumirea de sine. Cele doua genereaza, la randul lor, stari emotionale contradictorii: una pozitiva, cealalta negativa; prima reprezinta limita superioara catre care trebuie sa ne orientam in permanenta pentru a inainta in viata; cea de-a doua reprezinta limita inferioara de la care moralul incepe sa ne fie afectat si, drept urmare, actiunile blocate ori chiar mai rau, dirijate pe cai total gresite. In acest cuplu de stari emotionale, cea din urma joaca rolul suprafetei pamantului pe care cade mingea, obligand-o pe aceasta sa se ridice inapoi, in aer. Folosesc aceasta comparatie pentru a explica de ce nemultumirea de sine – chiar daca reprezinta o stare negativa – ne propulseaza, in mod aparent paradoxal, pe orbita actiunii; adica ne tine in priza. Bineinteles, este esential, vital chiar, sa putem mentine aceste doua sentimente in ECHILIBRU; aici intervine managementul sinelui, o componenta importanta a inteligentei emotionale. Acest subiect a fost abordat in ultimii 20 de ani in numeroase studii, in foarte multe tari si din cele mai diverse unghiuri. Toate investigatiile, fara exceptie, au concluzionat ca un nivel ridicat al stimei de sine conduce la performante superioare la toate nivelurile; aceasta are un impact pozitiv nu doar asupra evolutiei individului, dar si asupra dezvoltarii firmei in care acesta lucreaza si, in final, asupra comunitatii. Iar daca vreun antreprenor mai indraznet si mai ambitios in dezvoltarea propriei afaceri va apela la tehnicile viitorului propuse de neuro-stiintele in continua dezvoltare – acelea de imbunatatire a memoriei combinate cu cele pentru stergerea ori implantarea amintirilor – desigur, se poate vorbi de o abordare mai sofisticata a cresterii randamentului firmei.
ATENTIE, insa: stima de sine se construieste pe baza unor realizari concrete, nu ima ginare; deci nu trebuie confundata cu parerea despre un sine potential. De aceea, pentru a nu degenera in infatuare / ingamfare, procesul de formare si dezvoltare a stimei de sine autentice, durabile, trebuie tinut sub control prin priviri aruncate in trecut, pentru evaluarea / cuantificarea realizarilor proprii. De fapt, conform teoriei care afirma ca extremele se atrag pana ajung sa se intalneasca, si infatuarea si lipsa stimei de sine conduc spre acelasi rezultat final: esecul!
Din aceasta distinctie raportata la o firma, putem desprinde 2 niveluri de abordare: atat intreprinzatorul / patronul / seful, cat si lucratorul / angajatul / subordonatul trebuie sa constientizeze importanta autenticitatii stimei de sine. Cel dintai trebuie sa evite pacatul sefilor; adica slabiciunea de a crede linguselile subordonatilor, nefacand distinctie intre acestea si un feedback sincer, corespunzator calitatilor si rezultatelor sale reale. Cel de-al doilea nu trebuie sa interpreteze lipsa de exigenta sau unele slabiciuni ale sefului in a-l critica drept un semn de acceptare sau chiar de apreciere a performantei sale; si pentru unul, si pentru celalalt, autocontrolul cerut de o permanenta auto-exigenta ramane decisiv. Mai mult chiar, nu este suficient ca doar fiecare in parte sa actioneze cu atitudine pozitiva la nivelul sau de competente; este necesar ca o osmoza inter-organizationala sa fiinteze de sus in jos si invers; iar responsabil cu crearea acestui fenomen caracteristic unui mediu profesionist este antreprenorul (conform proverbului tonul face muzica!); acesta trebuie sa stie sa foloseasca ambele laturi (rationala si afectiva) ale mesajului pe care il are de transmis, dupa ce – mai intai – a avut grija sa descifreze laturile respective continute in mesajele receptionate.
Aici se dovedeste imaginatia antreprenorului lider, spre deosebire de cel care se multumeste cu miscarea in rutina a companiei, fara sa aiba viziunea evolutiei si a dezvoltarii afacerii. Pe de alta parte, este absolut imperios ca atitudinea pozitiva din interiorul afacerii sa nu fie afectata de exterior, indiferent de natura factorilor de presiune; ca si in viata sociala, orice afacere lipsita de flexibilitate si adaptabilitate dispare in ciocnirea intre momentele fericite si cele nefericite care ne asalteaza zilnic. Iar daca fericirea este cu mult mai greu de definit, fiind intangibila, dar – mai ales – efemera, nefericirile zilnice care ne transforma viata intr-un calvar pot fi evitate daca tinem minte ca IZVORUL (NE)FERICIRII se afla in (NE)RECUNOASTEREA PROPRIILOR LIMITE!
In concluzie, PROFITUL AFACERII TALE este asigurat de gandirea pozitiva, ca izvor permanent regenerabil al imaginatiei creative si atitudinii proactive.

Articol publicat in Business Woman Magazine - iunie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Miercuri, 21 Mai 2014 12:20

A doua casa, a doua familie

Oare cati dintre noi s-au gandit, in primii ani de munca, sa contabilizeze timpul petrecut la serviciu?
La varsta aceea, lucrul acesta parea un detaliu nesemnificativ, daca nu chiar plictisitor si enervant; dar intelepciunea care vine abia cu anii ne sugereaza ca am mai avea o casa, chiar daca nu se numeste si nu seamana cu locuinta noastra oficiala: locul de munca. Iar aceasta tarzie constatare rezulta tocmai din cateva calcule involuntare prin care ajungem sa contabilizam timpul petrecut la serviciu, comparandu-l cu cel petrecut in afara spatiului de lucru.
Si… ce sa vezi?!... cu fiecare an care trece incepem sa realizam ca – intr-o viata activa – locul de munca rivalizeaza cu locuinta noastra nu doar in ceea ce priveste durata timpului petrecut, dar si in ceea ce priveste intensitatea cu care ne consuma existenta; iar daca mai adaugam si oamenii cu care impartim zi de zi acest loc, am putea spune ca avem chiar si o a doua familie.
Dar cati dintre noi aleg sa adopte o atitudine adecvata acestei realitati si sa faca ceva pentru a se simti cel putin la fel de confortabil la serviciu ca acasa? Din nou, la tinerete suntem impiedicati sa o facem de lipsa de experienta; locul de munca ni se pare o simpla escala in goana noastra prin viata care ni se asterne inainte cu un sir imens de optiuni… de cele mai multe ori, intr-un mod neclar, confuz ori chiar bulversant. In loc sa actionam ACUM si AICI in directia unei constructii confortabile – fie ea si pentru o perioada scurta –, ne focalizam asupra planurilor de viitor; uitandu-ne in zare, NU vedem la un pas in fata noastra. Nu suntem tentati sa extragem prea mult si tot ce-i mai bun din lucrurile care ne inconjoara pentru ca ni se par insignifiante in comparatie cu maretele lucruri la care visam pentru viitor. Drept urmare, nu le apreciem la justa lor valoare; ba chiar ni se pare ca ne impiedica in cursa noastra existentiala. Dar consumul nervos, stresul cauzat de un mediu neimblanzit ne consuma cu mult mai mult decat efortul pe care l-am depune pentru a ne simti cat mai mult ca acasa.
Din pacate (sau din fericire, daca apreciem echilibrul), viata nu poate fi portionata si servita separat, in functie de trairile noastre in diverse imprejurari. Exista un transfer firesc, logic, natural al binelui si raului intre toate ipostazele pe care realitatea ni le impune a le experimenta. Iar intre principalele doua – casa si serviciul – se petrece un fenomen pe care cred ca l-as putea numi – printr-o analogie cu procesele biologice – osmoza sociala. Pentru ca, asa cum in organismul nostru dezechilibrele aparute intr-o celula a circuitului intern dau nastere diverselor boli, la fel si in organismul social in care functionam orice perturbare intr-o celula sociala (la serviciu, de exemplu) se transfera in cea lipita de ea (viata de acasa, in familie); si viceversa.
Stiu ca exista tot felul de teorii despre fiinte rationale, echilibrate si – plecand de la aceste premise – nenumarate teorii si metode elaborate in sensul tratarii disfunctionalitatilor aparute intre cele doua ipostaze la care ne obliga societatea moderna. Exista chiar si sfaturi oferite de catre psihologi despre cum sa le tii separate; de exemplu, cum sa te scuturi de rele la intrarea in casa, sa uiti de toate, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat etc. Dar cei care merg pe aceasta varianta mecanicista, de negare a realitatii uita ca noi, fiintele umane, nu suntem roboti.
Pe de alta parte, de ce am face eforturi suplimentare, incercand sa tinem raul la distanta prin negare, daca ne sta in putinta sa eliminam aceasta corvoada (oricum, ineficace) printr-un efort cu mult mai mic si mai putin dureros: acela de a-l evita in locul in care ne petrecem cel mai mult timp din viata, serviciul.
Este o realitate pe care nu o putem nega si nici ignora: fiinta sociala se deplaseaza prin viata pe doua picioare, familia si profesia. Daca in viata individuala se intampla sa nu acordam atentie unei simple bataturi la un picior, bazandu-ne pe sprijinul celuilalt, in viata sociala, afectarea unuia dintre cele doua organe vitale pentru functionarea noastra in societate se transfera automat si independent de vointa noastra si celuilalt.
Expresia, devenita cliseu, ne incarcam bateriile acasa este doar partial adevarata si foarte relativa. Faptul ca ma ascund cateva ore sau zile in spatele unui paravan – fie el chiar numit familie – reprezinta mai mult o iluzie. Cauza ramane si o iau de la capat, imediat ce ma intorc la serviciu.
Acum, dupa ce cred ca am argumentat suficient de convingator in favoarea necesitatii unui climat agreabil la serviciu, ma veti intreba: Bine, bine, dar cum facem?!
In principiu, trebuie sa incepem cu ceea ce spunem.
Comunicare pe orizontala, dar si pe verticala; concurenta este prezenta si pe orizontala, pentru a te dovedi mai capabil, dar si pe verticala, pentru a castiga aprecierea sefilor.
In ultima instanta este vorba si despre folosirea Inteligentei Emotionale, pe care o poseda fiecare dintre noi.
Desi, din denumirea acceptata in domeniul de specialitate, aceasta calitate ar putea fi confundata cu una nativa (vezi inteligenta), ea este una mai curand dobandita prin cultivare continua; tocmai de aceea tine de fiecare dintre noi in parte cat de mult ne-o dezvoltam, prin autoeducatie si autocontrol – pe scurt, abilitatea de a ne manageria propriile emotii.
Desigur, nu este suficient loc pentru a trata in mod exhaustiv un asemenea subiect complex, dar – tinand cont de importanta sa si de impactul lui extraordinar – m-am gandit ca ar fi util sa va impartasesc unele observatii legate de aceasta calitate personala in articolul editorial urmator.
Pana atunci va urez sa va simtiti la fel de bine si la serviciu ca si acasa, iar colegii vostri de munca sa va faca sa va simtiti ca intr-o a doua familie.

Articol publicat in Business Woman Magazine - mai 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Marti, 15 Aprilie 2014 16:10

Antreprenorii… singura scapare

Bineinteles, nu spun ceva nou cand afirm ca trecem printr-o perioada foarte grea, agravata de greseli si balbaieli politice a caror plata va fi uriasa si, poate, irecuperabila pentru economia Romaniei!
Dar, tocmai de aceea, avem toti datoria cetateneasca sa nu ne abandonam in mainile celor care nu dau semne - nici dupa 25 de ani - ca le-ar pasa in vreun fel de ce se intampla cu Romania, in general, dar nici in viata reala, in mod special; consider ca avem datoria sa mentinem o comunicare activa, deschisa si publica, in care analizele tuturor celor interesati sa se coaguleze, eventual, in initiative cu impact asupra propriei noastre soarte.
Cauzele dezastrului sunt multiple, printre cele mai distrugatoare numarandu-se:
- lipsa continuitatii in administrarea institutiilor statului
- grupurile de interese din Parlament
- lacomia, necinstea si cinismul manifestat in politica
- birocratia
- lipsa unor masuri minimale de incurajare a initiativei si sustinere a intreprinzatorilor
Rezultatul unei asemenea administratii il vedem azi, dupa 25 de ani de la ceea ce s-a vrut a fi o schimbare radicala: o populatie fara speranta, 70% din cetatenii acestei tari neparticipand nici macar la vot (pentru a-si exersa un drept fundamental, castigat cu pretul unor vieti omenesti!). Am discutat cu multi oameni de afaceri; toti sunt descurajati, obositi si fara orizont, cedeaza unul cate unul… catre ce ne indreptam si unde ajungem?! Confuzia domneste in toata tara, la toate nivelurile, dar - ce-i mai grav - in economie, unde orice actiune a unui intreprinzator este asociata cu un risc imens; adica este afectata chiar inima care ar trebui sa pompeze sange in structurile statului si sa aduca prosperitatea mult visata in comunitatile romanesti. Drept urmare, chiar si cei mai optimisti si increzatori, pana mai de curand, incep sa-si piarda speranta intr-o revenire in viitorul apropiat.
Am intrat in Europa cu sperante mari, cu hotarare, cu entuziasm, dar Europa pare a ne trata cu lipsa de solidaritate si chiar cu indiferenta, daca nu de-a dreptul cu dispret, uneori. Cu 10 ani in urma, romanii erau purtati de un val de incredere caracteristic marilor evenimente din tumultoasa istorie a poporului roman; erau admirati de catre cei din interiorul UE si invidiati de catre cei care se uitau cu jind catre UE, asteptand la coada sa le vina si lor randul. Dar, dusi de euforia acestei realizari cu adevarat istorice, ei nu intrevedeau la acea vreme cat de greu le va fi lungul drum de la dictatura la democratie, un drum care - la romani - a trebuit sa treaca (tot prin vointa politicienilor) prin democratia originala, unde se pare ca s-a impotmolit pentru o perioada greu de previzionat. Toti am asteptat un miracol, ca si cum la intrarea in UE era de presupus sa ni se faca un cadou urias, fara sa constientizam ca gratis este - de cele mai multe ori - mai scump sau mai prost.
Treptat, am inceput sa intelegem ca la temeiul unei societati prospere sta DOAR MUNCA!
Dar CUM si CINE sa ORGANIZEZE MUNCA in Romania? Cum sa creezi plusvaloare, cum sa inspiri oamenilor elanul necesar muncii, cand NIMENI din administratia statului nu misca un deget in directia incurajarii si stimularii intreprinzatorilor? Cand, dimpotriva, un administrator de firma este privit ca un dusman al statului, al unui stat care si-a triplat aparatul neproductiv si - in buna masura - inutil, un stat care doar consuma, inghitind banii din munca celor care, de bine, de rau, ii produc prin bunurile necesare tuturor celorlalti membri ai societatii. Si aceasta in pofida faptului ca ei lupta si cu povara unui sistem fiscal care ii asupreste prin impunerea a sute de taxe si impozite.
NIMENI dintre cei care se grabesc sa se urce in ierarhia de partid si executiva - ajungand sa decida soarta acestei tari - nu intelege nici azi ca bogatia si bunastarea, generate de productia de bunuri, pot aparea doar intr-un climat de incredere, de relaxare fiscala si de sustinere a initiativei individuale din partea statului; bineinteles, vorbim despre un stat normal, de drept si nu unul inconstient si iresponsabil, care nu intelege ca, fara intreprinzatori, fara serviciile si productia de bunuri pe care acestia le genereaza, el insusi se prabuseste odata cu economia.
Am crezut ca in tara noastra, saraca inca de la inceputul drumului ei spre democratie, dar si mai grav chiar, saracita sistematic de atunci incoace, putem lua de-a gata si sa introducem formele civilizatiei europene. Si, poate, am fi reusit, dar ne trebuia pentru aceasta o generatie de politicieni si functionari de stat care nu doar sa gandeasca limpede, dar sa fie si scoliti cat macar sa stie sa scrie si sa vorbeasca corect si coerent. Se potrivesc acesti oameni din ministere, agentii, institutii centrale si locale cu noua stare de lucruri, cu cerintele unei economii moderne? Nu, in niciun caz! Cum sa functioneze compania numita ROMANIA, cand toti o saboteaza, o storc, o violeaza, o terorizeaza? Tamponarea si franarea activitatii private, inhibarea oricarei initiative individuale - denumita de catre ganditorii democrati motorul capitalismului - genereaza teama de a mai intreprinde ceva in aceasta tara.
S-a intrebat vreunul dintre geniile cu care s-au laudat guvernarile din 1990 incoace ce inseamna sa fii administrator? Nu s-a intrebat, caci, daca ar fi facut-o, ar fi aflat ca, in momentul in care ai fost ales pentru pozitia respectiva, ai fost investit cu o responsabilitate uriasa: de fapt, ti s-au incredintat modernizarea statului si bunastarea poporului; din acel moment, acea persoana trebuia sa gandeasca pentru cel care nu are orizontul necesar sa gandeasca, sa cumpaneasca darile si taxele in asa fel incat sa poata fi platite fara a aduce platitorul in genunchi, sa le deschida oamenilor ochii pentru a vedea ce el putea vedea de la nivelul pozitiei sale, sa-i faca sa inteleaga ce au de facut si - prin masurile luate - sa-i ajute SA SI FACA!
De asemenea, nu cred ca spun ceva nou cand constat ca singura grija a guvernantilor - indiferent de culoarea lor politica - este de a se mentine la putere, nicidecum de a sprijini initiativa antreprenoriala si dezvoltarea economiei. Nu doar ca nu exista nicio incurajare, niciun stimulent, nicio incercare minima de a-i sustine pe antreprenori, ci dimpotriva, acestia sunt intimidati cu zeci de controale, franati de procedurile stufoase ale birocratiei consumatoare de timp si resurse, abandonati intr-o lupta si asa grea din cauza crizei globale.
Oare cati dintre politicienii romani au facut dovada unei gandiri logice, a unor abilitati si - mai presus de toate - a unui CARACTER necesar pentru a intelege si promova criteriile eficientei economice si ale civilizatiei in statul de drept? Spectacolul politic actual a dezamagit si a descurajat chiar si pe cei mai puternici si echilibrati dintre noi, reusind sa inroleze la vot pe cei mai slabi si vulnerabili cetateni, amagindu-i cu o pomana electorala pe termen scurt.
Asa se explica de ce, in loc ca locuitorii comunelor sa aleaga primar pe cel mai harnic, cel mai de treaba si cinstit consatean, ei aleg pe cel mai guraliv, descurcaret si darnic (in pomeni electorale si promisiuni mincinoase). Iar daca la baza societatii s-au instaurat asemenea mentalitate si obiceiuri, nu este nicio mirare ca si pe restul ierarhiei politice ajung sa se catere cei care corespund acelorasi criterii. S-a cristalizat deja convingerea ca politica este cel mai sigur drum spre parvenire in societatea romaneasca, de acumulare de bogatii si de favoruri; sigurul lucru de care ai nevoie este o forma primara de istetime, numita VICLENIE. Astfel de modele au indus incetul cu incetul publicului - in special in randul tineretului - perceptia ca, daca esti mediocru si viclean, ai toate sansele sa reusesti!?
Asa incat, ma intreb: unde este locul intreprinzatorului onest si muncitor in acest haos in care meritul si munca nu doar ca nu au valoare, nu doar ca nu sunt incurajate, dar sunt de-a dreptul desconsiderate?
Cred ca totusi, ar fi cazul sa se intrebe si altcineva: oare ce ar insemna daca - fie si numai pentru o luna de zile - toti antreprenorii acestei tari nu ar mai plati impovaratoarele taxe si impozite?!...

Articol publicat in Business Woman Magazine - aprilie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Joi, 27 Martie 2014 10:35

Felicitari de 8 Martie!

…ne-au fost adresate direct si am auzit aceste urari in numeroase ocazii, in aceasta zi. Dar, oare, o fi de ajuns?! Si ar trebui sa ne declaram multumite?
Au rasarit si ghioceii, simbolul anotimpului care readuce natura la viata, dar si simbolul dragostei aratate femeilor, la care se adauga respectul afisat mai mult sau mai putin formal, intr-o zi dedicata noua in mod oficial.
Astfel,
auzim ca… femeia este o fire sensibila, blanda, rabdatoare, o faptura minunata, frumoasa si romantica, dar care poate deveni - in acelasi timp - o buna profesionista, chiar simultan cu o mama harnica si gospodina etc.; aprecieri apartinand, in special, barbatilor, care se intrec in a recupera ori, eventual, a repara scaparile din restul anului;
se spune ca… femeia este centrul universului, femeia este egala barbatului, femeia este venita de pe Venus, in spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie, ea este cea care asigura echilibrul familiei etc.; afirmatii apartinand, cu precadere, feministelor;
se stie ca… femeia este mai cerebrala decat barbatul, emisferele creierului femeii lucreaza invers decat cele ale barbatului, femeia indura mai bine decat barbatul, nu doar durerile fizice, dar si pe cele psihice etc.; afirmatii sustinute cu dovezi rezultate in urma unor cercetari stiintifice;
In practica, insa, aceste aprecieri nu-si produc efectele logice, lucrurile stand destul de diferit; lumea de azi este, chiar daca ceva mai putin decat in trecut si doar in minoritatea societatilor care au reusit sa adopte un comportament civilizat, profund misogina; si nu rareori, in mod paradoxal, exista chiar si femei care impartasesc acest sentiment de misoginism vizavi de surorile lor de discriminare; mai mult chiar, nici in aceste societati nu putem vorbi decat despre suprafata mascata cu ipocrizie - de cele mai multe ori - cu legi si reguli a caror departare de realitate se masoara in ani lumina.
Si totusi… exista un consens in a accepta ca progresul umanitatii se datoreaza intr-o mare masura calitatilor cu care Divinitatea, in marea ei intelepciune, a inzestrat femeia: fie prin implicarea ei directa, fie prin influenta exercitata - in virtutea acelorasi calitati - asupra barbatului (decidentul/personajul in actiune); iar cand vine vorba de aceste calitati, nici cei mai misogini barbati nu le contesta pe cele cu care femeia nu doar ca le face viata traibila, dar le-o si infrumuseteaza; si totusi, cand calitatile dovedite si recunoscute in teorie ale femeilor le pun in pericol pozitia - femeile respective constituindu-se in redutabili competitori - aceiasi barbati devin extrem de antagonici.
Intr-un astfel de context al atitudinilor si mentalitatii specifice patriarhatului sunt intr-adevar performante demne de admirat - si un exemplu de urmat - realizarile de exceptie ale unor femei in diverse domenii de activitate.
Desigur, nu este nevoie sa vorbim aici de cele cu adevarat exceptionale - intrate deja in istorie - precum Indira Gandhi, Cleopatra, Ioana D’Arc, Marie Curie, Mata Hari, Caterina de Medici, Golda Meir, Ingrid Bergman, Margaret Thatcher, Nadia Comaneci etc. Acestea au fost recunoscute de istorie ca femei puternice, care au influentat - daca nu intreaga societate - cel putin domeniul lor de activitate. Dar, in fiecare comunitate si in orice moment exista femei care se dovedesc la fel de puternice ca barbatii; de fapt, in fiecare secventa a vietii sociale putem detecta - daca dorim si avem inclinatia necesara - consecinte ale puterii de care dau dovada femeile.
Una dintre „puterile” nebanuite - dar si rar pretuite - ale femeilor o reprezinta „puterea de munca”. O statistica din Statele Unite afirma, in urma cu un numar de ani, ca in 60% din familiile americane femeile sunt principalul contribuabil la bugetul familial. La aceasta se adauga faptul ca majoritatea acelor femei sunt si mame si/sau sustinatori ai unor parinti in varsta sau bolnavi. Iar aceasta nu poate fi considerata o situatie „americana” pentru ca semana leit cu cea pe care o vedem in jurul nostru, oriunde in Romania.
Ei bine, avem o zi a noastra, a femeilor, o data intr-un an. Dar v-as intreba: ce si cum ar trebui sa facem pentru a ne simti in fiecare zi pretuite, fara a astepta o simpla formalitate ca aceasta pentru a ne simti importante?... pentru a ne pune in valoare potentialul deja recunoscut de stiinta si practica de generatii?
Stiindu-ma pe mine si cunoscand foarte multe alte femei din tara aceasta, nu am nicio indoiala ca - mai devreme sau mai tarziu - vom gasi raspuns la aceste intrebari; si aceasta nu dintr-o pornire sau ratiuni feministe, ci mai degraba din ceea ce tine de inclinatia naturala pe care o avem noi, femeile, catre intelegere si armonie si pentru realizarea carora Dumnezeu ne-a inzestrat cu perseverenta si putere.
Si chiar daca nu sunt multumita cu o simpla formalitate, riscand sa sun si eu cam formala, nu ma pot abtine si va voi spune: LA MULTI ANI, DRAGI FEMEI!

Articol publicat in Business Woman Magazine - martie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Pagina 7 din 15
Te afli aici: >