Blog Laura Ciuhu

In data de 21 septembrie 2015 s-au desfasurat evenimentele ocazionate de Ziua Nationala a Contabilului Roman, organizate de Filiala Bucuresti a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR). Anul acesta a fost cea de-a XI-a editie a acestei importante manifestari, iar tema aleasa a fost, de aceasta data, Profesia de expert contabil si contabil autorizat – o cariera de succes.
Societatea LARA SISTEM SOLUTIONS, pe care o reprezint cu mandrie, datorita intregii activitati desfasurate pe parcursul anului 2014 si datorita intrunirii tuturor criteriilor prevazute de reglementarile C.E.C.C.A.R., a fost distinsa cu un premiu la acest eveniment.
Prin aceasta importanta distinctie, companiei LARA SISTEM SOLUTIONS i se recunosc, inca o data, meritele si performantele profesionale de exceptie, iar faptul ca ea vine din partea specialistilor si autoritatilor in domeniu nu face altceva decat sa creasca si mai mult prestigiul acestei medalii. Sunt foarte bucuroasa ca activitatea noastra este apreciata nu doar de partenerii nostri, ci si de cei competenti in domeniu.
Traditional, C.E.C.C.A.R. motiveaza si rasplateste societatile de expertiza contabila si de contabilitate care au obtinut rezultate remarcabile in anul anterior, acordand, in fiecare an, diplome si alte distinctii, in cadrul Topului celor mai bune societati membre C.E.C.C.A.R.
Evenimentul s-a desfasurat la Teatrul Lipscani din Bucuresti, in paralel cu Forumul National al PMM, ajuns la cea de-a VI-a editie, care a avut tema PMM – factor activ in cadrul Strategiei Europa 2020.

  •  

Dim lights




Luni, 10 August 2015 16:38

Ce-ar fi Romania daca…?!

M-am gandit sa va propun un exercitiu de imaginatie, dar nu numai, deoarece unele raspunsuri le voi incerca tot eu, indraznind chiar sa le formulez intr-un sens cu potential de solutii; asta in eventualitatea in care vreunul dintre cei responsabili de haosul de dupa ‘89 ar fi muncit de astfel de ganduri.
Evident, o prima intrebare in acest mod virtual s-ar cuveni sa o adresez celor care ne conduc destinele, inclusiv pe cele ale afacerilor noastre.
Ce-ar fi daca – in loc sa fie preocupati doar de accederea la putere si pastrarea propriilor locuri – s-ar preocupa si de incurajarea mediului de afaceri? Pai, in primul rand, le-ar fi si lor mai usor sa guverneze: ar avea suficiente resurse pentru proiecte cu care sa impresioneze in mod real cetatenii... si nu doar inainte de alegeri, ci tot timpul; asta, in loc sa fie obligati sa faca doar promisiuni populiste pe care apoi sa nu fie in stare sa le onoreze, neavand de unde.
Ce-ar fi daca in promovarea in functii – de partid si de stat – s-ar aplica competentei si al meritelor personale? Evident, masurile luate de catre acesti specialisti nu ar mai fi lautaresti, adica dupa ureche, creand haos intr-o societate inca debusolata de o tranzitie fara de sfarsit.
Ce-ar fi daca deciziile – cel putin cele majore, care afecteaza mai multe domenii de activitate si un segment mai mare al populatiei – s-ar lua in mod transparent? Acestea ar trece prin filtrul opiniei publice, ramanand a fi aplicate doar cele utile si viabile, iar – in final – ar corespunde intereselor celor multi (nu doar unui grup restrans de interese).
Ce-ar fi daca s-ar respecta principiul dezvoltarii durabile, pe termen lung, asigurandu-se astfel predictibilitatea necesara oricarui business? Guvernantii nu ar mai fi nevoiti sa jongleze cu cifrele si sa ajusteze statisticile dupa interesele lor de moment, vanzand populatiei vise placute; cresterile de tot felul – pe care le tot anunta guvernul in ultimii ani – ar avea loc si in mod real si s-ar simti in mod concret si in buzunarele romanilor.
Ce-ar fi daca institutiile statului menite sa supravegheze si sa indrume afacerile nu s-ar mai transforma in instrumente de tortura (eventual, politice) folosite impotriva antreprenorilor? Ar rezulta acel mediu de afaceri prietenos dupa care alearga intreprinzatorii in toata lumea; nu intamplator se fac clasamente ale tarilor in functie de gradul de accesibilitate si favorabilitate pentru afaceri, acestea fiind primele criterii in luarea unei decizii de a investi.
Dar poate cea mai importanta intrebare ar fi Ce face, totusi, societatea civila?; pentru ca, peste tot in lume, este stiut ca statul este tinut in frau de catre societatea civila, incepand de la controlul civil al institutiilor militarizate (servicii speciale, armata, politie) si pana la atenta monitorizare a masurilor zilnice de catre asociatiile profesionale, in frunte cu media. Mai mult chiar, nu statul rezolva problemele sociale locale, de zi cu zi, ci comunitatea; si este firesc sa se intample asa, pentru ca a astepta ca statul sa rezolve aceasta parte – de fapt, cea mai importanta – a vietii noastre este ca si cum te-ai ruga in mijlocul desertului sa porneasca ploaia.
De aceea, fara initiative cetatenesti, prin care guvernantii sa fie adusi cu picioarele pe pamant si sa raspunda nevoilor reale, institutiile statului se vor confunda si dupa 25 de ani cu cladirile in care sunt amplasate.
Dar orice discutie este sterila si orice efort sortit esecului daca nu se incepe cu inceputul: functionalitatea Statului de Drept; iar pentru a ajunge la un asemenea rezultat trebuie mers chiar mai in profunzime, caci si justitia este determinata de un alt element, primordial in orice societate omeneasca, de cand a aparut ea pe pamant: educatia.
Calvarul de un sfert de secol in Romania este rezultatul legilor facute de oameni cu o educatie precara, de fatada, care sa satisfaca doar instinctele primare intovarasite ca factor comun al unor grupuri coagulate in jurul unor interese meschine.
Ce ar trebui sa posede cei chemati sa conceapa regulile jocului care stau la baza Statului de Drept?! Acea ratiune de stat emanata dintr-o viziune socio-psiho-filozofica necesara unei abordari pragmatice a mecanismelor democratice:
a. Natura Umana este un dat, unic si imuabil: ea a fost, este si va fi aceeasi; drept urmare, se manifesta in acelasi mod, indiferent de timp si loc, ori nationalitate, gen, credinta, culoare a pielii etc.
b. Natura Umana se compune din: Instincte si Ratiune; de modul in care Ratiunea – Scanteia Divina – ajunge sa stapaneasca Instinctele depinde gradul de civilizatie al comunitatii.
c. Comunitatea este rezultatul Ratiunii care i-a impins pe oameni sa coboare din copaci si sa iasa din grote pentru a se uni impotriva pericolelor naturale; apoi, au descoperit cu surprindere pericole si mai mari in interiorul propriei lor fiinte!... drept urmare, au fost obligati sa imagineze reguli si legi pe care si le-au autoimpus, pentru a co-exista.
d. Legile concepute de oameni pentru oameni – pentru a-si atinge scopul propus – trebuie, deci, sa tina cont de componenta si manifestarile naturii umane.
Mergand pe aceasta logica, ajungem la concluzia ca doar profesionalismul si/sau bunele intentii nu sunt suficiente; este nevoie de mai mult: de CARACTER!
Astfel, si nu intamplator, ajungem la EDUCATIE, factorul fundamental in formarea CARACTERELOR necesare asezarii comunitatii pe temelia statului de drept. Celor care de 25 de ani sunt preocupati, in exclusivitate, sa-si satisfaca orgoliile gaunoase de „reformatori intelectuali” ai educatiei cu simple masuri administrative – haotice si fara nici o viziune – le-as propune urmatoarea Filozofie a Educatiei: Puterea fara CARACTER e un blestem!
In anii ‘30, marele Nicolae Iorga argumenta necesitatea educatiei – nu doar a invatamantului – in Romania, intr-un discurs cu privire la viata politica din acea vreme, dar si prin prisma experientei acumulate de-a lungul timpului: Romania nu duce lipsa de bogatii naturale, ori calitati native ale oamenilor, ci de CARACTERE!
De la un timp, in nebunia utilitarismului facator de bani, combinat cu consumerismul impins pe gat populatiei prin toate mijloacele de ultima generatie, educatia formala a fost redusa la o simpla fabrica de diplome– in cel mai bun caz, insotite si de ceva cunostinte – care sa produca profit imediat, palpabil, fiind astfel transformata intr-un scop in sine.
Solutia: ar trebui sa redam educatiei nobila misiune de elevare a fiintei umane, cu scopul final de a forma Buni Cetateni prin care comunitatile sa prospere.
Doar in felul acesta se va realiza si in Romania nobilul deziderat propus concetatenilor sai de catre presedintele american Kennedy: acestia sa nu mai intrebe Ce poate face tara pentru ei?, ci, mai degraba, Ce pot face EI pentru tara?!.

Articol publicat in Business Woman Magazine - iulie-august 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.






Intr-adevar, au existat multe provocari la adresa Romaniei in timpul ultimilor douazeci si cinci de ani, dar adevarata provocare pentru tara noastra o reprezinta valorile europene; mai precis, tentativele societatii romanesti de aderare – nu la structurile politico-economice ale UE – la valorile cultivate in democratiile Vestice.
Aceasta incercare este parte a unei evolutii logice, avandu-si radacinile atat in recentul, dar si in mai departatul trecut al Romaniei; o privire in istoria culturii sale politice ar explica de ce, desi tara noastra obisnuia inainte de perioada comunista sa aiba valori democratice corespunzatoare institutiilor respective, a trebuit sa o ia de la zero dupa 1989, pentru a reconstrui o societate libera.
In opinia mea, tragedia erei comuniste a constat nu atat in pagubele materiale ci, mult mai grav, intr-o metamorfozare mentala care a afectat spiritualitatea acestei natii, sufletul sau; si aceasta catastrofala transformare a rezultat in urma unei strategii de actionare la doua niveluri ale personalitatii individuale: volitiv si atitudinal.
Mai intai, prin sistemul sau de comanda, comunismul a urmarit atrofierea creierelor: potrivit primului postulat al anatomiei enuntat de Hipocrate, organul neintrebuintat se atrofiaza. Astfel, dupa o perioada de peste cincizeci de ani, in timpul careia oamenii au fost obisnuiti sa actioneze doar la ordinele primite de la nivelurile superioare – fara a-si mai utiliza propriile creiere –, abilitatile lor mentale, in primul rand creativitatea si imaginatia, s-au diminuat treptat pana la disparitia completa; drept consecinta, spiritul lor de initiativa – motorul antreprenoriatului capitalist – era absent la momentul cand regulile jocului s-au schimbat. Ca dovada ca, si dupa atata timp, raportul bugetari/privati este impovarator, numarul bugetarilor fiind sufocant de mare. Ca sa nu mai amintim ca cei mai multi dintre asa-zisii mari oameni de afaceri romani s-au dovedit a fi, de fapt, niste afaceristi-tepari care – in combinatii cu diversi politicieni de aceeasi speta – au jefuit averea stransa cu sacrificii de generatiile parintilor si bunicilor nostri.
In al doilea rand, sistemul comunist a avut un impact devastator asupra valorilor morale ale oamenilor, cu consecinte negative asupra atitudinilor si mentalitatii lor; cu mentiunea ca mentalitatea nu poate fi reconstruita, reformata – precum economia, in cativa ani, cu niste credite si ceva investitii straine – ci, mai curand, necesita cateva generatii pentru a fi schimbata. Comunismul a produs o transformare ingrozitoare, lasand in urma lui niste fiinte asupra carora s-a experimentat un procedeu de tip fascist la nivelul spiritual al unei intregi natii: pervertirea sufletelor si intunecarea mintilor, aruncand societatea cu mult timp in urma pe scara evolutiei sociale; de aceea, capitalismul in Romania a inceput din faza lui primitiva.
Acesta a fost motivul pentru care, cu multi ani de zile in urma, am mentionat in discutiile cu unii antreprenori straini care doreau sa-si extinda afacerile in Romania necesitatea unor programe care sa se adreseze fetei nevazute, dar determinante, a societatii romanesti. Desigur, dominati de spiritul Occidental al antreprenoriatului, multi s-au focalizat asupra statutului economic, mult mai vizibil si palpabil; si totusi, eu am insistat pe partea mai putin materiala, dar mult mai profunda si chiar primordiala a oricarei societati: caracterul!… care se formeaza!... nu se re-formeaza! Intr-unul dintre discursurile sale in calitate de prim-ministru, marele Iorga clama un adevar la fel de valabil si astazi: tara aceasta nu duce lipsa de creiere, ci de caractere!?...
Un vizionar neo-comunist a prezis ca ne vor trebui 20 de ani pentru a depasi aceasta faza a tranzitiei, de rupere de trecutul nociv; dar, din pacate – desi multi s-au suparat la momentul respectiv – s-a dovedit a fi fost chiar indulgent. Daca cei care s-au suparat ar fi citit Biblia, ar fi vazut ca lui Moise i-au trebuit 40 de ani si un nou teritoriu pentru a-si salva poporul, timp si spatiu suficient sa dispara generatiile contaminate de spiritul nociv de care dorea sa-l scape.
Cel mai credibil argument pe care am putut sa-l aduc pentru a sustine necesitatea formarii  de caractere a fost ca lucrurile sunt doar o extensie a personalitatii umane. Nu conteaza cat de performante sunt tehnologiile si mijloacele economice, rezultatele lor poarta amprenta personalitatii individului care le manuieste; ele vor fi utilizate si dirijate prin vointa individului, a modului in care este el construit in interior, fie in sens pozitiv, progresist, fie intr-unul negativ, distructiv pentru societate.
Pe scurt, i-am indemnat pe toti cei interesati de viitorul acestei tari sa dezvolte cu prioritate programe care sa intareasca societatea civila si, in general, toate tipurile de educatie, in paralel cu cele care urmareau scopuri economico-financiare. Scopul ultim al unei astfel de strategii, le-am explicat celor in cauza, era sa pregateasca solul care va fi capabil sa absoarba semintele tinerei democratii.
In mod evident, cele doua niveluri ale personalitatii individuale afectate de traiul in comunism, combinate cu lipsa de practica democratica a Romaniei post-comuniste, au generat o prapastie intre societatea romaneasca si democratiile Vestice. De aceea, nu batalia pentru evolutia ei economica a fost principala provocare pentru Romania, ci – mai degraba – eforturile pentru re(constructia) de institutii corespunzatoare valorilor democratice; acceptarea Romaniei – atat in NATO, cat si in UE – era conditionata, printre altele, de adoptarea de catre Romania a standardelor Occidentale care sa-i faciliteze imbunatatirea practicilor sale democratice.
Cand am spus ca problemele economice nu erau principalul obstacol in calea integrarii Romaniei in UE m-am referit la faptul ca este nevoie de cativa ani plus ceva capital pentru a construi o economie functionala; dar pentru a schimba mentalitati si atitudini este necesar un efort de-a lungul a doua sau trei generatii. Si dovada in sprijinul argumentarii mele o constituie sfertul de veac in timpul caruia cei care au luptat sa aduca Romania inapoi in Europa se confrunta si in prezent cu apucaturile comuniste adanc inradacinate dupa o jumatate de secol de experiment socio-politic: chiar si dupa ce Romania a adoptat formal legislatia europeana multi romani au continuat sa o ignore si sa se comporte conform vechilor lor obiceiuri.
Aparent paradoxal, dar si in mod oarecum ironic, solutia la aceasta lupta cu timpul – in vederea indeplinirii asteptarilor partenerilor europeni – pare sa vina exact de la o foarte dureroasa problema de azi: exodul generatiei tinere si al profesionistilor inspre tarile vestice. Hemoragia de creiere care ingrijoreaza azi societatea romaneasca ar putea deveni, la un moment dat – cand cei plecati in afara vor fi interesati de ce se petrece in tara lor – o sursa proaspata de inspiratie si experienta democratica.
Astfel, un fenomen social care in prezent are un impact negativ asupra ritmului de dezvoltare a societatii romanesti se poate transforma intr-o resursa benefica pentru accelerarea procesului de integrare a Romaniei in structurile Euro-Atlantice; iar schimbarea mentalitatii si atitudinii oamenilor este o pre-conditie a celei mai mari provocari: consolidarea statului de drept.
Nu este o simpla coincidenta ca, dupa douazeci si cinci de ani de la asa-numita revolutie, UE inca nu este convinsa de progresele Romaniei in acest domeniu (vezi controversata procedura MCV, inca in vigoare); pentru ca simpla adoptare a legislatiei europene nu inseamna ca legea este si respectata si, cu atat mai putin, implementata. Insistenta politicienilor romani in a ignora legile este nu doar dezavuata de catre cetatenii acestei tari, dar comentata pe larg si blamata de politicienii si media din tarile partenere europene.
Cand ne referim la practica generala in societatea romaneasca trebuie sa admitem ca este vorba nu doar de o reminiscenta a (de)formarii comuniste, ci despre un mult mai complex fenomen istorico-cultural: este o mixtura intre dezvoltarea sociala recenta in istoria moderna a Romaniei si adancile sale radacini balcanice. Desigur, timpul si locul nu-mi permit sa dezvolt acest subiect, mult prea complex, dar impactul unei asemenea evolutii complicate se reflecta in relativitatea valorilor morale actuale. Si m-as limita la un cunoscut exemplu, familiar noua, intreprinzatorilor, deoarece ne afecteaza in mod direct: mentalitatea prezenta inca – si care socheaza managerii straini – ca lucrurile pot fi facute in mai mult decat un singur mod; sau – cum este ilustrata printr-o expresie populara – lasa, bai… ca merge si asa!?
De aceea am sustinut si voi sustine ca noi – generatiile de dupa ‘89 – avem nu doar datoria, dar si responsabilitatea de a face lucrurile diferit de felul in care au fost ele facute in trecut.
In aceasta idee ma folosesc de fiecare data de acest loc pentru a incuraja si indemna tinerii antreprenori sa se pregateasca si sa actioneze dupa valorile care i-au propulsat pe cei la care ne uitam cu admiratie acolo unde vrem si noi sa ajungem; pentru ca mai exista un intelept proverb romanesc: fiecare doarme dupa cum isi asterne.
Ca o concluzie, provocarile valorilor europene sunt multiple si reale, dar timpul de a le raspunde este inca inainte; cu o conditie: romanii sa inteleaga ca nu este un alt drum, ci doar unul singur.
Cand americanii doresc sa indice cuiva caracterul imperativ al unei anumite reguli, folosesc o expresie foarte populara, in special, in Sudul influentat de cultura Latino: No way, Jose!
In traducere libera, Nu este cale de-ntoarcere!
 
Articol publicat in Business Woman Magazine - iunie 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Cu mare onoare si cu multa bucurie va anunt ca la Business Arena’s 2015 Most Admired Business Women Awards Gala am fost desemnata Cel mai Bun Antreprenor (Best Entrepreneur) al anului. Argumentatia juriului a fost urmatoarea: Pentru creativitate, abilitati organizationale si hotarare in dezvoltarea unei companii aflate in plina crestere, pe o piata competitiva” Este vorba, desigur, despre LARA Group.
Gala Business Arena este un eveniment prestigios, cu totul special, ajuns la cea de-a sapte editie, care in seara de 9 iunie a strans peste 200 de invitati la Hotelul Crowne Plaza, scopul fiind celebrarea realizarilor femeilor din Romania in domeniul afacerilor si al managementului. Alaturi de mine au urcat pe scena si au fost premiate pentru ambitie, creativitate, inovatie si aptitudini alte femei puternice din tara noastra.
Intr-adevar, in Europa si in lume inca exista inegalitate de gen, femeile inca sunt vazute ca fiind mai slabe si de multe ori sunt platite sub nivelul barbatilor pentru aceeasi munca si pentru aceleasi rezultate. Mai sunt multe de facut, insa astfel de actiuni precum cea organizata de Business Arena contribuie tocmai la asezarea lucrurilor intr-o ordine fireasca.
Doresc sa multumesc tuturor colaboratorilor din echipa mea pentru sprijin si intelegere. Altfel, de una singura, nu as fi reusit sa realizez ceea ce mi-am propus si nu as fi fost aleasa pentru a primi aceasta inalta distinctie. Practic, prin acest premiu prestigios, intreaga mea echipa a fost recompensata, recunoscandu-i-se efortul si rezultatele.

  •  

Dim lights




Miercuri, 27 Mai 2015 20:13

Uitarea, defect sau binecuvantare!?

Cel mai adesea, uitarea este motiv de repros si discutii aprinse, fie ca suntem blamati, fie ca-i acuzam, la randul nostru, pe altii.
Si asta pentru ca uitarea este asociata cu trasaturi de caracter dintre cele mai dezagreabile: neglijenta, nepasare, nerecunostinta etc. Si, intr-adevar, ea se afla la originea multor neplaceri cu efecte negative, chiar pagubitoare; iar uneori, cu efecte ireversibile, conducand la distrugerea unor relatii interumane care – in mod natural – ar fi trebuit si ar fi putut dura foarte mult. Iar faptul ca un fenomen psihologic cu o incidenta cotidiana nu se numara printre subiectele de reflectie in epoca moderna se datoreaza indreptarii, dirijarii (sau, mai degraba, manipularii) atentiei, clipa de clipa, inspre materialitatea vietii.
Dar chiar si asa, daca ne-am indeparta pentru o clipa de aceasta obisnuinta inoculata, i-am putea gasi uitarii un prim beneficiu, inegalabil, pentru fiinta umana. Ei bine, pornind chiar din acest plan material, as putea spune ca uitarea reprezinta un scut natural de protectie; ne-am putea chiar imagina ca joaca rolul unei sigurante care previne supraincalzirea si avarierea computerului din dotarea noastra naturala, creierul, iar pentru ilustrare vizuala a ceea ce ni s-ar putea intampla in lipsa unei astfel de protectii as lua o scena dintr-un film SF in care un computer suprasolicitat cu milioane de informatii se scurtcircuiteaza, luand foc.
Totusi, cand vorbesc despre o incarcare excesiva a creierului cu informatii, am in vedere impactul acestora asupra psihicului uman, cu accent pe informatiile declansatoare de emotii negative; si, din aceasta perspectiva, as putea spune ca uitarea ne-a fost data, prin intelepciunea Divina, tocmai pentru a salva relatiile interumane. Caci, dincolo de efectele sale imediate si palpabile, in plan material – cum ar fi cele resimtite la locul de munca sau in afaceri –, doresc sa aduc spre reflectie adevaratul scop pentru care am fost inzestrati cu uitare; nu intamplator am ales sa vorbesc despre ea, ci tocmai pentru ca o consider o tema la care ar trebui sa reflectam mai profund si nu doar in momentele dificile ale vietii.
De mai multi ani incoace – si tot mai des – aud reluandu-se cliseul iert, dar nu uit; si asta pentru ca multi si l-au insusit cu convingerea ca este nu doar crestinesc, dar si patruns de o adanca invatatura, plina de intelepciune.
Ei bine, cred ca-i voi dezamagi pe acesti norocosi descoperitori ai pietrei filozofale, spunandu-le ca nu este nici una, nici cealalta: aparent, prima parte (te iert) seamana cu una dintre pildele crestine. Numai ca invatatura crestina – in special, dupa unii dintre parintii ei recunoscuti, Thomas D’Acquino si Sf. Augustin – a aparut ca o nevoie a omului pentru sanatatea sufletului, la baza careia sta dragostea de semenii sai. In timp ce alaturarea celei de-a doua parti (dar nu uit) o anuleaza pe prima, caci a nu uita impiedica infaptuirea asa-zisei generozitati cu care incearca sa se amageasca in prima parte; ea este folosita, de fapt, pentru mascarea adevaratelor trairi interioare si a neputintei de a lasa momentul acela dezavuat sa se duca; ca sa nu mai vorbim ca denota chiar lipsa acelei umilinte pe care o incumba trairea cu adevarat a dimensiunii sufletesti caracteristica generozitatii crestinesti.
Mergand mai departe cu analiza, descoperim faptul ca, formuland o astfel de contradictie in termeni, te impotrivesti procesului natural, firesc al uitarii; iar aceasta semnaleaza o dorinta necrestineasca de a mentine in inima acel cui al memoriei negative, locul in care incolteste dorinta razbunarii. Mai mult chiar, prin preluarea unui astfel de cliseu, fara a medita asupra implicatiei emotionale, multi nu realizeaza raul imens pe care singuri si-l produc. Mentinerea in memorie a unor incarcaturi negative le viruseaza sufletul (precum virusul informatic care patrunde in memoria computerului, afectandu-i continutul).
Te iert, dar nu uit… este ca si cum am pretinde ca putem vindeca o rana pe care nu o lasam sa se inchida... Cum putem pretinde ca iertam o persoana care ne-a ranit, alimentand permanent rana cu amintirea amara a acelor momente!? Deci, nu doar ca – fara uitare – gestul generos al iertarii este ciuntit, dar iertarea in sine nu este posibila deoarece mentinerea in viata a momentelor negative este precum flacara de veghe de la care focul reizbucneste ori de cate ori primeste combustibil. In concluzie, a pretinde ca ierti fara a uita este nu doar o ipocrizie, ci si un nonsens.
In plus, ce nu inteleg cei care folosesc aceasta expresie este si faptul ca abordarea intr-o astfel de maniera a ranilor provocate de alte persoane – ca, de altfel, a oricarui esec in viata – se intoarce impotriva lor; pentru ca, ori de cate ori isi amintesc faptele respective, isi mai toarna o picatura de otrava in suflet. Iertarea declamata ar putea reprezenta un prim pas al indepartarii de rau, dar acel nu uit ii tine legati de trecut precum vasul legat de lantul ancorei infipta in adancul marii.
Imi vine in minte un studiu realizat intr-un domeniu nu doar vizibil, dar si cuantificabil, sportul. Acesta concluziona ca sportivii care nu uita infrangerile nu reusesc sa se incarce motivational suficient de consistent pentru a ajunge campioni. Cu alte cuvinte, ei nu-si pot ierta adversarii, dar nici propriile lor greseli (legate de acestia), devenind fixati intr-un trecut negativ care-i impiedica sa creada in sansa lor si sa ia decizii corecte privind viitorul lor; pentru ca indarjirea, indiferent de natura ei, blocheaza creierul. In plus, otrava rememorarii esecurilor nu doar ca distruge sufletul, dar ocupa si spatiul care ar trebui umplut cu ceva benefic pentru existenta noastra, cu un „combustibil” pozitiv necesar unui parcurs catre succes. De aceea cred ca este cazul sa-i avertizez pe cei dornici sa para intelepti si, mai ales, buni crestini, incercand sa impresioneze: nu doar iertati, dar mai ales uitati!... spre binele vostru si al celor din jurul vostru.
Desi traim intr-un univers nelimitat – si asta ne creeaza uneori falsul sentiment de vesnicie, care conduce la cel de suficienta (condamnat in Biblie sub numele de trufie) – fiinta umana, cu tot ce tine de ea, este limitata. Ce s-ar intampla daca uitarea nu ar mai elibera spatiul in care se acumuleaza trairile umane, in special cele care ne afecteaza intens emotional?!... Cat timp ar rezista sufletul bombardat incontinuu cu emotii – in special, cele negative – de catre o memorie ne-uitatoare, deci neiertatoare? Unde ar mai incapea noile informatii intr-o memorie din care lipseste comanda delete? Iar peste toate acestea, a ne turna cate o picatura de otrava in suflet la fiecare rememorare a ceea ce – in mod ipocrit – pretindem ca am fi iertat inseamna sa ne amaram singuri viata.
Si cum oare putem vedea in jurul nostru lumina bucuriilor, mai ales, a celor marunte, de fiecare zi, cand privim cu ochii incetosati de amintiri sumbre si frustrari care nu-si gasesc o supapa de refulare ? Viata-i o oglinda: daca te strambi la ea, iti intoarce imaginea chipului schimonosit.
Nu va spun fiti buni crestini… pentru ca acesta-i rolul altcuiva. Dar va pot sfatui: fiti buni cu voi insiva; acordati-va favoarea de a nu va impotrivi intelepciunii Divine care ne-a inzestrat cu uitare.
Sa multumim, deci, nu sa ne plangem de uitare: sa o folosim din plin si cu bucurie pentru ca, uitand, sa putem intr-adevar ierta, pe altii si pe noi insine… pentru a ne elibera sufletul de rele, facand loc celor bune… si ne vom putea bucura, cu adevarat, de viata.

Articol publicat in Business Woman Magazine - mai 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Pagina 5 din 15
Te afli aici: >